MINISTERUL
PUBLIC
PARCHETUL
DE PE LANGA CURTEA DE APEL PLOIEŞTI
Ploieşti,
str. Buna Vestire nr.1A, jud. Prahova
Tel.
0244/540451, fax. 0244/546544
Operator
3975
Nr. 41/VIII/3/2013
18.10.2013
C O M U N I C A T
Biroul de informare publică şi relaţii cu
presa din cadrul Parchetului de pe
lângă Curtea de Apel Ploieşti este împuternicit să aducă la
cunoştinţă opiniei publice următoarele :
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au dispus, la data de 17.10.2013, reţinerea faţă de un număr de 6 persoane, respectiv Enică Victoria, Păvăleanu Marcel Cristian, Stroe Cecilia Cristina, Şerban Bogdan Ionuţ, Ştefănescu Elena Giluela si Dobre Emilia Loredana, pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani, prevăzute de art. 9 alin.1 lit.b şi c din Legea nr. 241/2005, respectiv art. 29 alin. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002.
Din probele administrate în cauză, până în acest moment al urmăriri penale, există indicii că inculpaţii, în perioada 2012 – 2013, prin intermediul unui lanţ comercial fictiv, în care erau incluse aproximativ 60 de societăţi comerciale de pe raza judeţului Prahova şi municipiului Bucureşti, din care o parte aveau comportament tip „fantomă”, au simulat operaţiuni comerciale de achiziţie/livrare mărfuri şi servicii, ce au avut ca rezultat diminuarea bazelor impozabile fiscale, pentru ca ulterior sumele de bani rezultate din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală să fie retrase în numerar din conturile bancare ale societăţilor comerciale, prin simularea unor operaţiuni contabile nereale de creditare a propriilor firme. Până în prezent prejudiciul estimat este în cuantum de 149.800.000 lei.
Persoanele reţinute urmează să fie prezentate instanţei în vederea luării măsurii arestării preventive.
Mulţumim pe această cale, pentru sprijinul informativ şi logistic, conducerii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, domnului comisar şef Dosaru Viorel, precum şi conducerii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova.