MINISTERUL PUBLIC

PARCHETUL DE PE LANGA CURTEA DE APEL PLOIEŞTI

Ploieşti, str. Buna Vestire nr.1A, jud. Prahova

Tel. 0244/540451, fax. 0244/546544

Operator 3975

_______________________________________________________________________

16.01.2014

 

 

C O M U N I C A T

 

 

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului  de pe lāngă Curtea de Apel Ploieşti este īmputernicit să aducă la cunoştinţă opiniei publice următoarele :

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lāngă Curtea de Apel Ploieşti au  dispus, ieri, 15.01.2014, reţinerea faţă de Ionescu Dragoş Ioan, Onea Nicolae, Ţărīndă Marian Răducu, Soare Gheorghe, Ţărīndă Andrei Costin şi Muşat Costin Gabriel, sub aspectul săvārşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani şi asociere īn vederea săvārşirii de infracţiuni, fapte prevăzute de art. 9 din Legea nr.241/2005; art. 29 alin.1 lit.a din Legea nr. 656/2002 şi art. 323 alin.1 din Codul penal.

Din probele administrate īn cauză, pānă īn acest moment al urmăririi penale, există indicii că inculpaţii, īn perioada 2012 – 2013, au desfăşurat operaţiuni comerciale nereale, cu societăţi de tip fantomă, operaţiuni pe care  le-au īnregistrat īn contabilitatea societăţilor pe care le administrează, cu scopul de a se sustrage de la plata impozitului datorat bugetului consolidat al statului.

Persoanele reţinute urmează să fie prezentate instanţei īn vederea luării măsurii arestării preventive.